Se afișează postările cu eticheta after-school. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta after-school. Afișați toate postările

luni, 21 septembrie 2015

Avantajele unui program afterschool


                          Avantajele unui afterschool


Programele after-school oferă avantaje importante atât pentru părinţii cu un program încărcat cât şi pentru copiii care au posibilitatea de a-şi elibera rezolva temele pentru acasă sub supravegherea unui profesor şi de a lua parte la diverse activităţi recreative. Astfel, programul after-school echilibrează programul celor mici, între joacă, teme pentru acasă şi odihnă. 

Avantajele programelor de tip afterschool:
- Mediul sigur in care isi petrec timpul copiii;
- Elevul isi efectuareaza temele sub îndrumarea cadrelor didactice;
- Persoanele care coordoneaza grupul de copii au pregatire psihopedagogica;
- Programele after school ii ajuta pe copii sa relationeze intre ei, sa-si dezvolte personalitatea si sa-si faca prieteni atat prin joc cat si prin activitati educative;

 afterschool timisoara

-Elevul participa la activități opționale fără a fi necesară deplasarea dintr-un loc într-altul;

- Existenta unui program zilnic. Nevoia de stabilitate si imbinarea jocului cu temele si invatarea sunt esentiale pentru copilul de la scoala primara. In momentul in care copilul se simte in siguranta poate fi creativ si poate explora mediul inconjurator fara probleme.

 after school timisoara


ProgrameleAfter school nu ar trebui sa puna in umbra scoala. Dat fiind ca aici copilul poate avea pauze mai lungi, o masa, eventual o jumatate de ora de joaca il vor face pe copil sa ii placa mult mai mult sa vina aici decat la scoala. Discuta cu copilul si explica-i importanta scolii lui si faptul ca il recompensezi pentru rezultatele bune de la scoala, ducandu-l la after school.


joi, 27 august 2015

Avantajele unui program afterschool pentru copilul tau

Suntem la inceputul unui nou an scolar iar pentru unii parinti este un moment extrem de emotionant vazandu-si pentru prima data copiii pasind intr-o noua si importanta etapa a vietii lor: cea de scolar.

In acelasi timp apar si noi intrebari legate de copii: se va descurca la scoala, ii va place? Cum il pot eu ajuta? Lectiile sunt o problema? Cu cine isi va petrece timpul dupa scoala?
Ce este cu adevarat important pentru copilul meu?

Eu, parinte, voi sti sa gestionez cat mai bine toate aceste provocari?
“Pana acum m-am descurcat !” vor spune multi parinti si cu siguranta au facut-o foarte bine: le-au oferit copiilor hrana si ingrijire cat erau bebelusi, i-au ocrotit, i-au ingrijit cand erau bolnavi, toata familia le-a fost aproape, le-au acceptat toate stangaciile si boacanele facute si i-au iubit in fiecare clipa.

 afterschool timisoara


Gradinita le-a deschis apoi o alta usa spre viata si au descoperit ceva neasteptat si minunat: prieteni si noi informatii.

Dar iata ca viata, chiar si la 6-7 anisori incepe sa le puna pe umeri responsabilitati: sa invete, sa se disciplineze, sa dovedeasca noi capacitati, sa relationeze intr-un alt mediu, mai dur, mai concurential si mai putin flexibil si tolerant ca pana acum.
Parintii sunt cei care au fost “coconul” cresterii lor. Pentru unii desprinderea este mai grea, mai nesigura si uneori periculoasa. Zborul lor incepe cu adevarat acum.

 after school timisoara


Program after-school inseamna activitate desfasurata intr-o casa suficient de mare in care copiii se pot juca, isi pot face prieteni, pot sa manance in conditii igienice, sa se odihneasca. After-school-ul lucreaza nu cu pedagogi, ci cu invatatori care cunosc programa scolara, stiu ce tipuri de exercitii trebuie facute. Acestia sunt oameni pregatiti care stiu cum sa abordeze problema.  Un alt avantaj este acela ca se face o verificare zilnica, a progresului copilului la scoala, informatie care li se comunica parintilor alaturi de un set de recomandari.

luni, 8 iunie 2015

Sfaturi pentru dezvoltarea creativitatii copilului tau



Astazi, a fi creativ inseamna a avea mai multe sanse de a reusi in plan profesional si social, dar si personal. Pe de alta parte, creativitatea nu este o materie care se invata la scoala si, aparent, nu exista o reteta pe care o poti aplica pentru a stimula creativitatea copiilor. Primul pas este sa afli mai multe despre ce inseamna creativitatea, cum se manifesta la copii si care sunt factorii care o influenteaza.

after school timisoara

La varsta prescolară , copilul se caracterizeaza printr-o dezvoltare psihica complexa. El reuseste sa se elibereze de limitele actiunilor motorii concrete, inlocuindu-le cu acte simbolice. Largirea experintei cognitive, dezvoltarea imaginatiei, dezvoltarea competentelor lingvistice, aparitia limbajului intern arata faptul ca prescolarul are anumite disponibilităti psihice pentru actul creativ.

Ofera-i ocazia copilului de a aprofunda domeniile care il intereseaza. Asimiland informatii noi despre lucrurile care ii plac, va dispune de mai multe cunostinte pornind de la care sa ajunga la idei noi, creative. Daca cel mic inca nu este pasionat in mod special de un anumit domeniu, ajuta-l sa descopere ce ii place sa faca sau sa invete.

afterschool timisoara program

Probabil ai observat ca micutul tau si-a facut un spatiu de joaca in cele mai neobisnuite locuri, in bucatarie printre oale si linguri, in debara printre ambalaje si cutii vechi sau in baie printre rufele din cos.

 Atata timp cat nu exista niciun pericol pentru sanatatea lui (obiecte ascutite, substante pe care le-ar putea ingera si care sunt toxice sau obiecte voluminoase care l-ar putea rani) lasa-l sa se joace in voie, chiar daca tu nu intelegi ce se intampla in imaginatia lui.

ofera copilului tau obiecte si materiale de diverse culori si texturi pe care sa le poata explora - creioane, acuarele, plastilina pentru a-si putea exprima ideile si emotiile intr-o forma creativa.

after-school timisoara

Citeste-i povesti! Capacitatea de a-si construi o lume imaginara, populata cu personaje imaginare, este un semn al dezvoltarii rapide a abilitatii copilului tau de a pune la incercare limitele universului sau.

Si nu uita!


Incurajeaza si raspunde pozitiv, fara sa critici si sa judeci exprimarile creative ale copilului tau.

Cel mai important lucru este sa impartasesti placerea de a interactiona cu el

marți, 26 mai 2015

Top 4 greseli in educatia copilului




Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă, timp în care nu ar trebui decât să fie firească, spun specialiştii. De aceea este vital ca orice parinte sa puna accentul pe educatia copiilor lor intr-un mod cat se poate de corect!

After-school timisoara
1. Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă conduită. Psihologul timişorean Claudia Borza are o experienţă de 10 ani în lucrul cu adulţi, copii şi familii. Prima dintre greşelile grave ale parentalităţii, întâlnită de specialist de-a lungul timpului, este absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranţă în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental.

2. Reproșurile și amenințarea 
Reproşurile repetate îl fac pe copil să se simtă prost, îl umilesc şi îi distrug încrederea însine. Principala preocupare a copilului va fi să nu greşească. Aşa apar frica, minciuna, intoleranţa și sentimentul de vinovăție.

After-school timisoara program
3. Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului.
 O altă greşelă frecventă întâlnită de Claudia Borza în experienţa profesională se referă la raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului. „Nevoia de independenţă este o cerinţă de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcţie de vârstă, achiziţii şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane. Astfel în mod natural de la cea mai fragedă vârstă începem să facem paşi spre câştigarea independenţei şi devenirea unei personalităţi autonome. Recomandabil pentru părinţi este să acorde copiilor atâta independenţă câtă au nevoie pentru a învăţa despre şi din mediul în care trăiesc în baza nivelului de dezvoltare şi a vârstei pe care o are.

4. Lipsa unei educaţii adevărate din partea părinţilor – legate de bună creştere, comportament în societate, moralitate, relaţia cu cei din jur, înţelegerea lumii în care trăim,  realitatea înconjurătoare – New World Order, importanţa cititului, importanţa deprinderii unor abilităţi etc. Cum pot nişte părinţi care nu cunosc lucrurile astea să îi înveţe pe copiii lor despre aşa ceva? Din păcate sunt mulţi părinţi români care nu au ei o educaţie corectă…cum să educe ei nişte copii? Rămâne responsabilitatea pe capul “școlii”…care ştim cât de dezastru este.

Afterschool timisoara zona sagului
Daca esti un parinte ocupat care vrea sa ii ofere o educatie corecta si de calitate copilului sau atunci ASA KIDS CENTER este locul perfect pentru cel mic!



joi, 14 mai 2015

Secretele pentru a avea mai mult timp pentru copilul tau




Cand spui ca nu ai timp pentru copilul tau, s-ar putea sa nu fi descoperit solutiile de a gestiona bine putinul timp de care, totusi, dispui. Exista retete pentru parintii super-ocupati? Nu, dar exista "pastile" de timp, de o calitate superioara, care sa va faca sa simtiti ca petreceti un timp valoros alaturi de copilul vostru.

After school timisoara

Atunci cand parintii lipsesc de langa copil in mod constant, acesta este privat de cateva lucruri necesare dezvoltarii. De anumite "elemente nutritive", sa le spunem.
Pregateste-i sandvisurile si hainutele de mers la plimbare, la cresa sau la gradinita de cu seara. Cand il duci/aduci la/de la gradinita, profita de timpul cat il dezbraci ori il imbraci ca sa stai de vorba cu educatoarea; e si asta o modalitate de a cladi o punte intre cele doua universuri ale copilului.

Din dorinta de a nu neglija educatia si nevoile copiilor, foarte multi parinti sunt determinati sa apeleze la after school-uri, un fel de "scoala dupa scoala" , unde copiii beneficiaza de supraveghere, lectii suplimentare si odihna. Cei care s-au gandit la un business de acest gen au investit cateva zeci de mii de euro.

Afterschool timisoara program

"Copilul e ocupat dupa scoala cu activitati specifice varstei si in plus este inconjurat de alti copii ce au aceleasi nevoi si preocupari. Este supravegheat si indrumat de cadre didactice cu rezultate deosebite in activitate si beneficiaza de programe educationale internationale, de exemplu jocuri de strategie, de dezvoltare personala, de integrare in traditiile europene", 
Da-i voie copilului sa te sune la serviciu. Explica-i din timp ca la birou esti foarte ocupata si ca nu e voie sa te sune prea des. Un dinte iesit, o mare bucurie, o tristete la fel de mare – tot atatea evenimente importante din viata lor, pe care le vei afla in premiera si de care iti vei aminti cu drag peste ani.

Afterschool timisoara

 Instaureaza o rutina matinala eficace. Copiii functioneaza mai bine cand stiu ce se asteapta de la ei, iar aceste puncte de reper ii ajuta sa-si dezvolte autonomia.Trezeste-ti puiul cu blandete, pentru a-i permite sa-si inceapa ziua cu voie buna.
Fii prezent in momentele cheie din existenta copilului. Ia-ti liber pentru sedintele cu parintii, pentru aniversari, mergi cu el la meciul de baschet, mergi la premiere, insoteste-l atunci cand merge prima oara la pian, cand trebuie dus la dentist sau cand are nevoie sa isi aleaga o chitara. Daca poti fi rareori cu el, fii cu el in momentele importante. Sau ia-i lui liber in momentele cheie!

duminică, 5 aprilie 2015

5 motive sa iti inscrii copilul la afterschool


     In acest articol va vom prezenta de ce este bine sa iti inscrii copilul la activitatiile unui afterschool si cum il poate ajuta acest lucru pe copilul tau.

  •     Cand mama si tata sunt la serviciu toata ziua, cine hraneste foamea de afectiune a copilului? Cum decurge dezvoltarea emotionala a copilului, atunci cand mama si tata nu sunt suficient de prezenti? Si ce variante avem ca sa inlocuim in mod sanatos lipsa parintilor? Raspunsul la aceste intrebari este inscrierea copilului la after-school unde va primi cea mai buna educatie si va fi supravegheat de catre cadre didcatice bine pregatite! Astfel parintii vor fi mai linistiti stiind ca prichindelul lor se afla intr-un loc sigur unde invata si se distreaza alaturi de prieteni.
After School Adventures Timisoara

  • La afterschool, copilul tau va lua parte la activitati prin care sa isi dezvolte increderea in el si sa invete lucruri noi despre viata. Faptul ca cel mic este supravegheat tot timpul de catre cadre didactice cu experienta este un beneficiu important in educatia sa!
  • Al treilea motiv pentru care sa iti inscrii copilul la activitatiile unui after-school este faptul ca vei scapa de grija temelor nefacute. Astfel copilul tau va veni acasa cu temele facute si verificate numa bune de a fi prezentate profesoriilor de la scoala. Stim ca pentru multi parinti gandul ca trebuie sa faca temele alaturi de cei mici ii ingrozeste. De aceea participarea celor mici la activitatiile unui afterschool ii scapa pe parinti de aceasta grija!
Timisoara Afterschool Adventures

  • Cresterea gradului de lucru in echipa pentru cel mic. Acesta este un motiv puternic pentru care parintii isi inscriu copii la un afterschool . Faptul ca cel mic va fi mereu inconjurat ce copii de varsta lui ii va intarii increderea in sine si capacitatea de cooperare si atentia!
  • Ultimul dar nu cel din urma motiv pentru inscrierea celui mic la un afterschool este faptul ca multe astfel de institutii ofera o masa proaspat preparata si sanatoasa pentru copii. Astfel parintii vor fi mai linistiti stiind ca prichindelul lor va manca sanatos si va avea energie!